Panoul de onoare Ruxandra Ivan

Ruxandra Ivan, numele unui dascal bun

Ruxandra Ivan

Primul contact cu doamna Ruxandra Ivan l-am avut cu ceva retinere, deoarece auzisem de la alti colegi ca este o profesoara dura si nu chiar pe placul tuturor. Doamna Ruxandra Ivan preda relatii internationale si teorii ale relatiilor internationale, materii pe care le stapaneste extrem de bine. Probabil stilul foarte increzator prin care abordeaza subiectele ii face pe multi sa aiba impresia ca este mai “dura” decat alti colegi ai dansei.

Imi amintesc ca dansa stie chiar sa si glumeasca atunci cand este cazul, ceea ce ma duce cu gandul la faptul ca termenul de “dur” este usor deplasat, mai degraba fiind vorba de o nota mai serioasa, nicidecum altceva.

Notarea la examenul dansei este corect, in schimb va sugerez sa nu copiati la examen. Au existat cazuri in care, prin mana dumneaei au trecut lucrari cu pasaje intregi copiate. Amuzant este ca acele pasaje erau copiate fix din cartea scrisa de dansa si au fost notate ca atare (in mod absolut corect). Va sugerez sa nu copiati si sa incercati sa va insusiti ceea ce va preda din simplul motiv ca acele curente pe care le veti invata va sunt foarte folositoare. Structura este foarte logica si materia la fel. Este o materie pe care o veti indragii si materialele dezbatute la orele de seminar va sunt suficiente sa puteti pricepe despre ce este vorba. De asemenea incercati pe cat posibil ca intrebarile adresate la seminar sa fie coerente si la subiect, este mai mult decat binevoitoare sa explice doar ca nu-i plac intrebarile puse de dragul de a intreba.

Asa cum limpede se poate observa, in FSPUB nu sunt doar profesori rau intentionati, din pacate doamna Ivan nu poate preda si in locul altora.

Camelia Florela Voinea

Profesoara la FSP UB, in mare parte a timpului ma ocup sa vanez studenti care ajung la facultate. Nu sunt inteligenta, dar ma pot lauda cu o prostie mostenita si bine intretinuta. De asemenea nu suport studentii care-mi aduc exemple din cursuri de genul: Metode calitative in sociologia electorala.

Adauga ceva vorbe

Apasa aici pentru a lasa un comentariu